luni, 14 februarie 2011

First/Last

  Tarziu. Nici nu stiu cum sa incep textul asta. Sunt secata din toate punctele de vedere. Secata complet. Cineva imi soarbe incet din putere; sangele nu mai pulseaza cum trebuie; aerul devine din ce in ce mai greu de respirat. Ce senzatie ciudata. Simti tristetea cum incepe sa iti domine si cel mai mic coltisor al mintii. Depresia care sta langa tine zambind diabolic, incearca din ce in ce mai mult sa castige lupta cu corpul tau. Ganduri malefice, necurate iti apar trecator prin minte ca niste adieri calde intr-o zi de februarie. Un singur cuvant mai am in minte acum: death. De ce tocmai cuvantul asta? Hm. Ciudat. Ma simt atat de amortita. Simt ca fiecare organ cedeaza. Simt ca ma sting incetisor. Dureros. Poate e vorba doar despre o perioada urata, dar o experienta ca asta jur ca nu am mai avut in viata mea. Parca simt o moarte falsa care mi se infiltreaza in stomac, plamani, apoi inima. Sufletul cedeaza. Dezamagirea isi pune amprenta. E o persoana in lume la care tii cel mai mult, una singura, iar cand si fiinta aia te dezamageste, te distruge, te darama, te taie de la jumatate si apoi te arunca in cea mai adanca prapastie, atunci, te gandesti serios sa iti iei si ultimele zile din viata, sa treci pe taramul celalalt unde grijile sunt date uitarii. Fiecare din acele momente se transforma in cate o fantoma care ma bantuie neincetat. Ceea ce se numea "dragoste" acum e doar o intruchipare a mortii. O moarte cumplita care bantuie si cel mai ascuns locsor al mintii, care atinge fiecare coarda sensibila si care lasa in urma numai pete de sange.
   Intunericul se dovedeste a fi cel mai bun loc pentru a te apara de toate spiritele astea care iti amintesc de trecut si care te lovesc cu o putere ingrozitoare. Unde lumina patrunde, fie si cu cel mai mic fascicul al ei, acolo apare intruchiparea mortii, acolo vezi adevarul dureros, dar in intuneric nu vezi nimic, in intuneric iti vezi numai propriul suflet care sta si te pazeste. De ce toti oamenii privesc intunericul ca pe ceva infricosator? Intunericul te scapa de cele mai urata vise. Inchizi ochii si totul devine negru. E acelasi lucru. Negrul acela care te domina, te calmeaza si te face sa uiti de tot.
   Aberatii ce spun eu aici. Degetele apasa singure pe tastele luminate de lampa de pe birou.  Continui in alta zi toata povestea asta moarta.
-.-

Un comentariu: