The end of this fucking story

  11:11 PM. Trupul ei zdromit zacea in pat. Lumina lunii se reflecta in telefonul pe care il tinea strans in mana dreapta. Se auzeau numai vocile destul de stranii din melodiile care alunecau usor in aer prin casti. Inima ii era un puzzle. 1000 de piese imprastiate si care trebuiau urgent puse la loc pentru a castiga batalia cu moartea. Privea in gol. Sau poate ca nici nu mai vedea. Toate sperantele ii erau spulberate. Dupa ultima intalnire cu el, in urma cu 3 zile, nu a mai primit nici macar un mesaj din partea lui. Sufletul ei era pe jumatate gol, in timp ce un sfert din trup zacea deja putred. Simtea dezamagirea cum ii apropie sufletul incet de moarte.

  Dupa alte 30 de minute de agonie, misca usor privirea catre lumina lunii. Parca razele stralucitoare ii mai dadeau o usoara urma de viata. O lacrima se prelinge pe obrazul ei lasand in urma o dunga neagra. Clipeste, dar doar pentru a lasa o a doua lacrima sa curga usor. 

  Cateva picaturi de sange aluneca usor din incheietura ei. Bratarile se uda si ii strang delicat pielea. Inchide incet ochii, apoi intoarce capul. In mintea-i inundata de dezamagire se deruleaza niste imagini stranii. Momentele petrecute impreuna, scurte ce-i drept, ii apareau unul cate unul. Nu a fost nevoie decat de 50 de minute ca totul sa se transforme intr-o ceata ceata abundenta din care toti sa scape, mai putin ea.

  Intunericul se adanceste, la fel ca tristetea si deprimarea ei. Durerea simtita nu cred ca poate fi asemanata nici cu smulgerea propriei inimi, ea fiind constienta. Totul se deruleaza prea repede. Mii de ace ii ataca memoria, milioane de cutite ii gauresc pieptul, atingandu-i brutal inima. Moartea sufletului ei se apropie. Sa fie oare moartea uneia din ea? Sa fie oare acest sfarsit startul unei noi personalitati? 

  In cele din urma isi misca usor mana dreapta. Telefonul devine prea greu pentru palma ei delicata si total slabita. Nu se mai uita, e deja logic ca nu a primit niciun mesaj nou. Trei sferturi din trupul ei e putred. Incearca sa isi salveze ultima parte, dar e deja prea tarziu. Intunericul i-a luat tot ce avea mai bun. Acum e moarta. Telefonul e pe jos. Ochii ei sunt plini de sange. Obrajii plini de dare negre inca pastreaza umiditatea lacrimilor. Tenul alb vesteste lipsa vietii. Nu mai e cale de intoarcere. Momentele care in urma cu cateva minute se derulau cu o viteza inimaginabila, acum s-au oprit. O singura imagine mai e clara: cea in care fac cunostinta si isi ofera unul altuia primul zambet. Zambetele acelea amare si otravite au produs o victima. 

  Telefonul ramane deschis la "mesaje primite", dar nimic nu se schimba. Singura schimbare din toata povestea asta e ea. Acum bantuie prin alt corp, dar acea imagine cu ei doi e inca implantata in mintea ei.